Capitolul 13 Treisprezece
Ochii li s-au blocat. Ochii lui străluceau deja când își imagina durerea pe care o simțea din nou și din nou. În ciuda lacrimilor, expresia lui era dură în timp ce se gândea la nedreptatea care se întâmplase pe Lucianne, care nu făcuse altceva decât să slujească populația de vârcolaci cu noblețe și abnegație.
Ea a continuat: „Când te-ai uitat la mine la întâlnire, nu am putut vedea nicio ezitare sau dezamăgire în ochii tăi. Nici acum, tot nu-l găsesc. Pari atât de sigur, atât de sigur că legătura de partener nu este o greșeală. Și când am adus în discuție chestiunea despre respingere, păreai cu adevărat rănită și confuză, nu contemplativă sau ușurată ca colegii din trecutul meu. M-am gândit că, ca Lycan, te vei simți dezamăgit că ești legat de un vârcolac, așa cum a fost Sebastian. Dar tu nu ești ca el. Au trecut aproape 24 de ore de când ne-am cunoscut și încă nu te-am văzut supărat că ești cu mine. Fericirea lui Sebastian a durat doar două minute înainte ca dezamăgirea să se strecoare în ochii lui. Părea doar că mă acceptă după aceea. Nu a fost niciodată cu adevărat interesat de ceea ce sunt eu.”
Ea a chicotit și a clătinat din cap: „Nu știu de ce sunt legată de tine, de toți oamenii și speciile. Nici nu înțeleg de ce sunt din nou legat. Uneori, simt că Zeița Lunii mi-a dat viața doar ca să mă folosească ca o glumă din nou și din nou și din nou...”