Capitolul 87 „Ești primul”.

Cuvintele lui Julian nu mă lovesc ca un pumn, dar îmi fură respirația și îmi umezesc ochii. Îmi ia câteva clipe să înțeleg ce spune... că îmi spune să-i aparțin.

Nu mă grăbește, nu se mișcă și nici măcar clipește... Doar mă privește în ochi, așteptând răspunsul care mi-a dispărut din vârful limbii.

Respir adânc, uitându-mă la degetele noastre împletite, la felul în care mâna mea pare să se potrivească perfect în a lui, deși este atât de mică și delicată. Îmi întorc privirea spre el, spre ochii lui verzi intens, care strălucesc cu ceva care mă desparte.