Capitolul 8 Înnebunesc

Săptămâna pare să treacă încet. Simt că o veșnicie s-a desfășurat deja în fața ochilor mei, dar au trecut doar câteva zile de când a început acest iad.

Mâinile mele stângace au căutat pachetul de țigări și îmi amintesc că l-am încercat pentru prima dată când am intrat în liceu, când mama petrecea mai mult timp în spital decât acasă, înainte să știu măcar de existența tatălui meu. De atunci am fumat în secret – unul dintre obiceiurile la care am renunțat pentru Eric, care spunea că urăște mirosul... Chiar dacă nu știa că această armă minusculă, aparent neînsemnată, era în permanență pe buzele mele.

Senzația de a mi-l pune înapoi în gură după atâția ani este atât incitant, cât și înfricoșător. Dar îl aprind și îl iau adânc, sprijinindu-mă de balustrada terasei.