Capitolul 169

"Știu." Îmi ciugulește din nou lobul urechii și mă ridică de la sol cu un braț, drapându-mă peste umărul lui în timp ce se aplecă să-mi apuce cârjele. Damien urcă repede scările, luând câte două. Mâna lui s-a înfășurat în jurul fundului meu, în timp ce vârfurile degetelor lui rămân pe păsărica mea palpitantă.

— În sfârșit singur. mormăie el, coborându-mă în picioare. Mâna lui se întoarce repede în ceafă. Înnodându-mi părul în timp ce își lovește buzele de ale mele. Din gâtlejul lui îi bubuie un mârâit scăzut.

Lăsându-mi părul, îmi trage tricoul în sus și peste cap, aruncându-l într-o parte. Petrece o clipă cu ochii rătăcind peste sutienul meu din dantelă neagră și spre cicatricea cu frânghie care trece de-a lungul umărului meu drept și în jos spre sânul meu drept. "Ce s-a întâmplat?" întreabă el cu voce joasă.