Capitolul 5 Înapoi la familia Bennet

Unghiile lui Alice i se înfigeau în palme, iar pieptul ei se zvârle în sus și în jos din cauza furiei pe care o simțea.

Dintr-o dată, o trase pe Rachel în sus și o plesni pe față.

Pălmuirea a lăsat o amprentă palmei pe chipul lui Rachel.

Sângele curgea din colțul gurii ei. Evident, Alice și-a folosit tot ce e mai bun din forță când a pălmuit-o pe Rachel.

Încă o dată, Alice și-a ridicat mâna și a mârâit: "Ai devenit mult mai articulat de când nu ne-am văzut de ceva vreme, nu-i așa? Spune ceva din nou, te îndrăznesc!"

— Alice, știi ce? Rachel scuipă o gură de sânge și se uită fix la Alice. Ochii ei în formă de migdale păreau reci ca gheața.

— Nu voi cruţa pe niciunul dintre oamenii care au făcut crime împotriva mea, a râs Rachel. „Sânge pentru sânge, mai bine ți-ai aminti cuvintele mele!”

Pentru o clipă, Alice a tresărit de privirea ei, dar curând și-a revenit în fire.

"Nu încerca să mă sperii cu acea amenințare! Crezi că un ratat ca tine m-ar putea speria?" spuse ea strâns din dinți.

Imediat după ce a spus asta, Alice a plesnit încă o dată pe fata lui Rachel până s-a umflat.

Apoi le-a vorbit cu voce tare servitorilor care așteptau în spate: „Nu ați auzit porunca domnului Sullivan pentru această femeie?”

"Da, doamnă. Ne-a ordonat să-i scoatem hainele și să o aruncăm afară", a spus un servitor, coborându-și privirea.

„ Bine, fă-ți lucrările acum.” Alice și-a masat încheietura mâinii dureroase, zâmbind cu satisfacție înainte de a se hotărî să plece.

În scurt timp, servitorii au dezbrăcat-o pe Rachel până la piele, lăsând doar un set de lenjerie de mătase care abia îi acoperă corpul.

În timp ce servitorii o sprijineau de fiecare parte a brațelor ei în timp ce se îndreptau spre ușă, Rachel a leșinat complet.

......

Când s-a trezit din nou, este un mediu complet necunoscut, arată ca o simplă casă de închiriat.

"Nu!" Rachel sa așezat brusc și țipând. Respira greu și privea înspăimântată înainte.

Chiar atunci, cineva a împins ușa de afară. Văzând că era trează, bărbatul a lăsat deoparte medicamentul pe care îl pregătise și s-a îndreptat spre pat.

— Domnişoară Bennet, în sfârşit te-ai trezit, spuse el îngrijorat.

Rachel se uită la el vigilentă, forțându-se să se calmeze imediat. Ea a încercat să-și amintească numele bărbatului, pentru că îi părea cunoscut. Cu toate acestea, ea nu-și putea aminti cine era el în acest moment.

S-a uitat în jos la trupul ei și și-a amintit că fusese aruncată din casa lui Victor; pe jumătate goală şi aproape pe moarte. Dar acum, era încă în viață, stătea aici într-o cămașă florală, dar îngrijită, cu pantaloni asorți.

"Cine eşti tu?" Vocea lui Rachel era răgușită și părea că se temea de el.

"Ne-am mai întâlnit, dar erai încă un copil pe atunci. Este normal să nu-ți amintești de mine. Sunt Andy Torres, avocatul privat al mamei tale." Bărbatul i-a zâmbit.

'Andy? Avocatul mamei?

Rachel și-a amintit că mama ei a făcut-o

ai un avocat. — M-ai salvat?

"Am făcut-o. Când te-am sunat, un trecător a răspuns la telefon și a spus că ai leșinat pe drum și gol. Dar nu-ți face griji, n-am văzut nimic. Omul care te-a găsit te-a acoperit cu o haină, și apoi te-am dus la mașina mea și te-am dus înapoi aici”, a explicat Andy.

— Atunci, de ce port hainele astea?

„O, am rugat-o pe o bătrână care locuiește alături să ți-o schimbe.”

Rachel răsuflă uşurată, dar încă se încruntă. — Ai menționat că m-ai sunat. Pentru ce?

Mama ei a murit când ea avea 13 ani. Andy a spus că el era avocatul mamei sale, dar Rachel nu-l mai văzuse de atâția ani. Era suspect că de data aceasta a apărut brusc.

Andy s-a ridicat și a ieșit din cameră. Câteva clipe mai târziu, s-a întors cu un document și i l-a dat lui Rachel.

„Aceasta este ultima voință și testament al mamei tale”, a spus el.

— Testamentul mamei mele? Îndoiala umplură ochii lui Rachel. Dacă și-a amintit corect, mama ei a părăsit această lume atât de brusc încât nu ar trebui să aibă timp să facă testament.

Altfel, tatăl inutil al lui Rachel și amanta lui nu s-ar fi păstrat într-un profil atât de înalt. De aceea și-a schimbat numele și a luat numele de familie al mamei sale.

"Da, ea mi-a încredințat să fiu martora testamentului ei când era încă în viață. Mi-a spus să fac public acest testament și să ți-l dau de ziua ta de 24 de ani."

Rachel și-a amintit că ziua ei de naștere a fost într-adevăr aceeași zi a divorțului ei cu Victor.

„În acest testament se precizează clar că vei moșteni toate bunurile mamei tale, inclusiv cincisprezece la sută din acțiunile Grupului Bennet și vila în care a locuit înainte de a muri”, a continuat Andy.

Rachel s-a întors la ultima pagină și a văzut numele „Elisa Bennet” în colțul din dreapta jos al hârtiei.

— Domnule Torres, de câte zile am rămas inconștient? întrebă Rachel.

— Trei zile.

„ Bine! Sunt ultimele lor trei zile fericite.” Rachel nu se aștepta ca șansa de a se întoarce la Alice să vină atât de repede. Așa cum spusese ea, nu va renunța la nimeni care a rănit-o pe ea și pe Rahela din trecut.

După ce a spus asta, Rachel s-a îndreptat spre uşă.

— Domnişoară Bennet, unde mergeţi? întrebă Andy.

Rachel se opri la uşă, aruncând o privire la testamentul din mână. Ea a ridicat din sprâncene și a zâmbit.

„ Ca să-mi revin casa și casa mea, desigur!”

O jumătate de oră mai târziu, Rachel și Andy stăteau în fața ușii vilei familiei Bennet. Sunaseră la uşă de zeci de ori.

"Oprește-te! Cine este acolo? Un recuperator de datorii sau ceva? Cal nebun!" Menajera a ieşit la trap afară şi a strigat.

— Tu... tu eşti! Chipul menajerului se pali de îndată ce o văzu pe Rachel. Cumva, a simțit că azi avea o aură teribilă despre ea.

Rachel a arătat un zâmbet sardonic. "Colector de datorii? Ei bine, ai dreptate. Avem o datorie de colectat."