Capitolul 483
Acestea erau amintiri. Aceleași amintiri din care văzusem clipe de când îl găsisem în orfelinat, doar puțin mai clare.
Nimeni nu a mai scos o vorbă mult timp, în timp ce Joseph continua să deseneze. Edwin s-a așezat pe spate, privirea lui trecând de la mine la băiat, cu sprâncenele încruntate. Eliza a rămas ghemuită lângă Joseph, așteptând cu răbdare ca laptele să se răcească pe măsuța de cafea.
Nu puteam suporta să-l văd așa - să știu că ceva întunecat și înspăimântător îi chinuia mintea și că nu puteam face nimic în privința asta. Exista însă o modalitate care îmi permitea să-l ajut.