Capitolul 90

Dylan POV

Trecuseră deja câteva zile și nu văzusem pe nimeni deloc, dar paznicul a trimis să-mi dea un pahar cu apă. Celula în care mă aflam era umedă, apă rece a căzut din exterior pe podeaua de piatră și a făcut ca zgomotul să răsune în toată încăperea. Era bântuitor. Nu observasem prea multe ultima dată când am fost acolo jos, pentru că îl aveam pe Carlos, dar acum, acum nu mai aveam pe nimeni, dacă nu ieșeam curând, ajungeam să înnebunesc.

Așa cum ceruse regele, încheieturile mele erau strâns legate de perete cu manșete groase de argint, nu îmi puteam mișca deloc brațele și așa că de fiecare dată când mi se dădea apă trebuia să-mi fie hrănită. Nu mâncasem tot timpul cât fusesem acolo jos și, din cauza asta, stomacul mi se simțea gol și iradia o mică durere de crampe de fiecare dată când bubuia. În jurul gleznelor mele, erau plasate aceleași manșete ca și încheieturile mele, dar erau pur și simplu legate între ele printr-un lanț scurt, gros și greu. Era o găleată mică așezată lângă mine pentru a o folosi ca toaletă, a trebuit să o dau stângaci cu piciorul în loc pentru a o folosi. Și puteam sta în genunchi doar datorită modului în care brațele mele erau legate.