Capitolul 214
„Uită-l... dacă vrei să-ți amintești ziua aceea, atunci bine... dar fă-o fără să-mi amintești de asta...” Corpul ei firav a început să tremure ușor și odată cu el am simțit că toată lumea mea se prăbușește, nu am putut să stau și să o las să gândească asta. Așa că i-am prins brațul cu blândețe, dar ferm și am ținut-o pentru viața dragă. Nu am putut s-o pierd. Pur si simplu nu puteam. Nu acum, nu după toate.
Pieptul meu s-a strâns strâns de durere, iar respingerea care a venit odată cu lupta ei de a se îndepărta de mine a făcut ca agonia să curgă prin mine.
În acest moment, am crezut că privirea ei goală la mine era cel mai rău lucru pe care îl putea face, dar odată ce am reușit să mă uit mai atent la fața ei frumoasă, mi-am dat seama că cel mai rău lucru erau lacrimile care curgeau acum pe obrajii ei. O făcusem să plângă pentru că nu puteam fi sinceră. Era timpul să mă confrunt cu adevărul și să-i spun exact ce gândeam... Trebuia să-i spun exact ce simțeam, pentru că, dacă nu aș fi făcut-o, aș pierde-o oricum și atunci n-aș avea niciodată șansa să exprim ce simțeam cu adevărat pentru ea.