Capitolul 500
Un sunet blând i-a scăpat din gât, undeva între un gâfâit și un suspine. Realitatea amenința să o zdrobească, dar ceea ce a înrăutățit totul era bărbatul care stătea la doar câțiva metri distanță. Damien, singura persoană pe care se străduise atât de mult să o protejeze să nu vadă această latură a ei. Bărbatul care o salvase o dată înainte, fiind acum martor la adâncurile întunericului ei.
Ca de obicei, chipul lui Damien era de necitit, printr-o furtună năvălită în spatele ochilor lui. Părea fără cuvinte, luptându-se să împace femeia fragilă pe care o ținuse mai devreme în brațe cu cea care stătea acum în fața lui, înconjurată de măcel. Maxilarul i s-a încleștat în timp ce privirea lui căzu spre pușca de asalt din mâinile ei, cu degetul ei încă îndoit în jurul trăgaciului. Arma îi atârna de strânsoarea ei de parcă ar fi fost o extensie a corpului ei, o parte a ei.
Auzise împușcăturile cu mult înainte de a intra în depozit, iar frica îl cuprinsese ca niciodată. Se gândise că nu, se convinsese că a întârziat. Gândul că-i va găsi trupul ciuruit de gloanțe, ochii ei fără viață privindu-l în sus, aproape îl înnebunise. Dar scena pe care a găsit-o a fost mult mai tulburătoare.