Ch. 26: Vorbește, deja! Aceasta nu este o bibliotecă publică!
(POV din aprilie)
În timp ce mi-a atins piciorul, acele scântei ciudate au început să se târască din nou pe pielea mea și m-am înfiorat puțin, mușcându-mi interiorul obrazului ca să nu geme încet. L-am tot privit, întrebându-mă la ce se gândea, prea frică să-l întreb. Nu i-am spus nimănui decât cea mai bună prietenă a mea, Bethony, că tatuajul meu este propriul meu design. Ori de câte ori cineva îl vedea și mă complimenta pentru el, spuneam doar „mulțumesc” și lăsam să scadă. De fapt, erau doar o mână de oameni care chiar știau că am schițat. Desigur, mama era una. Sunt destul de sigur că și tata știa. Dar apoi au fost Bethony, Destiny (mama lui Bethony), Parker (vechiul meu vechi. Era un fel de ciudat și foarte singuratic, dar a fost întotdeauna drăguț cu mine) și artistul de tatuaj pe care îl chema Benji.
Benji era un tip cool. Mi-a amintit de tipul clasic de motociclist. Știi tipul, nu? Mare, corpulnic și cu aspect dezordonat, purta întotdeauna piele și avea o țigară atârnând din gură în timp ce ținea o cutie de bere în orice moment. Părea că ar putea să omoare un tip cu pumni la micul dejun, fără să-și lase ouăle să se răcească. Deși Benji nu a fumat și nu a băut și, odată ce l-ai cunoaște, îți vei da seama că este unul dintre cei mai drăguți băieți pe care ai vrea să-i cunoști vreodată. Știu asta pentru că mi-a luat o zi întreagă să-mi fac tatuajul. Trebuia să-i plătesc timp și jumătate pentru timpul lui, pentru că nu a putut să vadă niciun alt client în ziua aceea. În mod normal, timpul este inclus în costurile cu cerneala, dar a trebuit să ne gândim separat pentru că trebuia făcut totul dintr-o singură lovitură. Distracție, nu? NU!