Capitolul 2 Luptă înapoi

— Ce e așa de amuzant, Julianna? Laura înclină capul confuză.

„Râd de absurditatea propriei mele prostii, de cât de multe ori m-am predat, doar ca să-ți hrănesc lăcomia nemărginită”, a răspuns Julianna, râsul ei nuanțat de o margine ascuțită și batjocoritoare.

"Lăcomia? Nu e de datoria ta, ca soră mai mare, să faci concesii Deliei?" Replica Laurei a venit învelită într-un strat de neprihănire, fără să știe că scânteia de speranță din ochii Juliannei se stinsese de mult.

Respirând adânc, liniştit, Julianna a declarat cu hotărâre: „Am continuat să mă întorc, sperând că sacrificiile mele vor aprinde chiar şi o scânteie de afecţiune din partea ta. Dar eforturile mele au fost zadarnice, respinse şi călcate în picioare ca şi cum nu ar fi fost altceva decât eşecuri”.

Vocea ei se ridică, reverberând cu forță în jurul camerei.

Julianna se ridică de pe podea, poziția ei reflectând acum un amestec de sfidare și forță. „Mi-ai promis o viață plină de opulență la întoarcerea mea în familia Edwards. Totuși, ce am primit? Nici măcar curtoazia unei mese decente. Spune-mi, dincolo de a mă folosi și de a mă zdrobi, ai acționat vreodată cu o fărâmă de umanitate?”

Cu mâinile strângându-i pieptul, Julianna a continuat: „Sunt propria ta fiică! Mi-ai spus vreodată, măcar o dată, „drago”?

Râsul ei a izbucnit apoi, isteric, dar plin de durere.

Laura se încruntă, cu vocea înghețată, în timp ce răspunse: „Nu este totul pentru că vrei să mă auzi spunându-ți „drago”? Bine. Dragă! Asta ai vrut?

Cu un râs ascuțit, aproape maniacal, Julianna clătină din cap. „Doamnă Edwards, încercarea dumneavoastră patetică de a iubi falsă este aproape distractivă”.

În acel moment, râsul ei încetă brusc, ochii ei devenind reci și pătrunzători. "Nu mai tânjesc de afecțiunea ta. De astăzi, rup toate legăturile cu familia Edwards."

"Aceasta este o rebeliune de-a dreptul!" exclamă Laura, furia ei palpabilă în timp ce apucă din nou biciul și se repezi la Julianna.

Cu toate acestea, Julianna a interceptat biciul fără efort, cu expresia oțelului și hotărâtă. "Încă vrei să mă lovești? Cândva, eram fiica ta și am tolerat disciplina unei mame. Dar acum, nu avem nicio legătură. Cu ce drept ridici mâna împotriva mea?"

Un zâmbet viclean îi răsuci buzele Juliannei, comportamentul ei anterior blând fiind acum înlocuit cu o margine rebelă.

Ea a smuls biciul de la Laura, dându-i o mișcare obișnuită prin aer. — M-ai lovit tocmai acum. Mi se pare corect să-mi întorci favoarea.

"Ceea ce ai de gând să faci?" Laura s-a clătinat înapoi, cu o expresie de șoc, când Julianna s-a transformat dintr-o victimă docilă într-o siluetă cu un curaj descurajator.

Cu un pocnit asurzitor, biciul a lovit corpul Laurei, lăsând în urma lui o înțepătură de foc.

„Cum îndrăznești să mă lovești!” Laura strigă de durere, furia ei ajungând la un punct de fierbere. „Nu vei scăpa cu asta!”

„Julianna, cum ai putut să o lovești pe mama?” exclamă Delia șocată.

Julianna aruncă o privire înfricoșătoare către Delia, dându-i fiori pe șira spinării. Delia nu se putea scutura de sentimentul tulburător, gândindu-se la schimbarea drastică din Julianna.

— Dacă ești atât de îngrijorat pentru ea, de ce nu iei lovitura pentru ea? se răsti Julianna, cuvintele ei tăind prin aer.

Cu asta, biciul izbucni, lovindu-l brusc pe Delia.

"Ah!" Delia țipă în timp ce genele s-au conectat, un val de durere intensă copleșindu-i gândurile.

Nu-i venea să creadă asta. Julianna trebuie să-și fi pierdut mintea ca să o lovească.

"Julianna, oprește această nebunie! Nu-ți voi permite să-i faci rău Deliei!" urlă Lau ra, grăbindu-se să o cuprindă pe Delia în brațe, nesocotind propria agonie.

Dar Julianna era necruțătoare, biciul ei lovindu-l fără milă pe Laura din nou și din nou.

Strigătele de durere ale Laurei răsunau prin cameră, corpul ei tremurând, ochii i se dădură înapoi, de parcă ar fi fost pe cale să leșine.

Cu toate acestea, această agonie nu era nimic în comparație cu suferința prin care trecuse Julianna timp de un an. Ea se retinea chiar acum. Altfel, Laura ar fi cedat deja.

"Julianna, te rog, oprește-te! O omorâți pe mama! E vina mea. Loviți-mă dacă trebuie, dar vă rog..." a implorat Delia, cuvintele ei întrerupte când Julianna o smulse din îmbrățișarea protectoare a Laurei.

— Julianna, dă-i drumul pe Delia! În ciuda propriei suferințe, Laura era încă îngrijorată pentru Delia. Ce mamă „mare” era!

— Nu ești alergic la mango? Julianna pufni, un zâmbet sinistru jucându-i pe buze.

"Ce naiba faci? Ar fi bine să-mi dai drumul chiar acum! Tata se va întoarce în orice clipă și când va auzi ce i-ai făcut mamei, te va sfâșia!" Inima Deliei s- a strâns în piept, cu mâinile tremurătoare înghețate pe lângă ea, în timp ce o privea cu groază la Julianna.

— Atunci mă voi asigura că ai plecat înainte ca el să poată pune mâna pe mine.

Julianna apucă de pe masă o budincă de mango și o apăsă pe buzele Deliei.

Delia s-a răsucit și s-a zvârcolit, dar strânsoarea Juliannei era ca oțelul, lăsând-o să se sufoce în timp ce budinca i-a fost împinsă în gât.

"Oprește-te, Julianna! O vei ucide!" urlă Laura, cu vocea plină de groază. "Cineva, te rog! Opreste nebunia asta!"

Reacționând la strigătele Laurei, servitorii s-au apropiat repede de Julianna.

Fără nicio clipă de ezitare, Julianna scoase gena, izbind-o în aer cu un pocnit ascuțit care lovi cu asprime un servitor. „Fă încă un pas și ești al naibii de mort!” declară ea, cu ochii strălucind de o hotărâre înfiorătoare care i-a înghețat pe slujitori.

Au schimbat priviri de neîncredere. Era chiar aceeași fată care își absorbise întotdeauna suferința în tăcere?

„Delia, te rog, vorbește cu mine!” Laura s-a târât spre ea, cu lacrimi curgându-i pe față. „Nu mă speria așa!”

„Doamnă Edwards, poate că este timpul să fii martoră la felul în care draga ta fiică își face față reacțiilor alergice.”

Ea a rânjit și a ieșit din cameră. Acest loc nu se mai simțea ca o casă.

Slujitorii s-au adunat în jur, expresiile lor fiind un amestec de îngrijorare și confuzie. Nu erau obișnuiți să vadă o demonstrație atât de îndrăzneață de sfidare din partea Juliannei, care de obicei era atât de blândă și îngăduitoare.

Amintirea Juliannei care o bătea pe Laura și o hrănea cu forță pe Delia cu budincă de mango atârna puternic în aer, o amintire înfricoșătoare a calvarului.