Capitolul 4 Pentru că așa am spus
Bella și Raymond s-au uitat simultan.
Bărbatul care se apropia cu o ușurință și o alură care părea să umple spațiul din jurul lui.
— Domnule Thomas, spuse Raymond cu respect.
După ce i-a dat lui Raymond un scurt gest din cap, Daniel Thomas s-a întors să se uite la Bella. „Belinie, hai să mergem. E timpul să te alături unchiului Samuel și restului. Nașul tău te așteaptă.”
— Bine, răspunse Bella, căzând rapid pe pas lângă Daniel.
În timp ce Bella se îndepărtă, expresia lui Raymond înregistra uimirea lui.
Se grăbi înapoi la Liam și la ceilalți, abia stăpânindu-și entuziasmul. "Ai văzut asta? Femeia aceea este fiica lui Samuel Thomas! Iar domnul Thomas tocmai i-a zis... Belinie sau așa ceva. Oricum, numele ei sună elegant!"
Auzind ce spusese Raymond, Liam îşi miji puţin ochii.
Vincent James, care a fost tăcut mai devreme, a spus: „Samuel și soția lui nu au avut niciodată copii ai lor. În ciuda încercărilor rudelor de a-și adopta copiii, ei au respins orice propunere. În urmă cu doar trei ani, au anunțat public o fiică în Chixdon, pe care o adoră.
Raymond izbucni brusc în râs, entuziasmul lui evident. „Eram ezitant cu privire la sarcina pe care mi-o atribuise mama, dar acum, sunt pe deplin angajat!”
Mama lui Raymond sperase că Raymond va stabili o legătură bună cu fiica lui Samuel.
"Nu o poţi urmări. Ea nu este o opţiune", interveni Liam cu o voce joasă, cu pietriş, întrerupând vorbăria.
Auzind asta, Raymond și Violet au fost vizibil uimiți. Amândoi s-au întors să se uite la Liam.
"De ce nu?" întrebă Raymond, cu o voce confuză.
Fața lui Liam era lipsită de expresie, privirea lui ațintită asupra lui Raymond. — Pentru că aşa am spus.
Vocea lui avea un ton de comandă, trăsăturile lui izbitoare nu trădează nicio emoție.
Expresiile se schimbară atât pe chipul lui Raymond, cât și pe cel al lui Violet.
Violet se uită la Liam și deschise gura, pe cale să vorbească. Dar înainte de a putea spune ceva, Liam se ridică brusc de pe canapea și ieși din cameră.
Violet îl privi plecând, cu mâinile ei strânse în pumni de frustrare.
Era pierdută în gânduri. De ce a obiectat Liam ca Raymond să o urmărească pe acea femeie?
Bella a ieșit din toaletă, îndreptându-și rochia, gata să se întoarcă în hol.
Făcu o pauză bruscă când observă un bărbat înalt și frumos rezemat de peretele din apropiere.
Liam aruncă o privire spre Bella, privirile lor întâlnindu-se pentru scurt timp.
Bella și-a ținut privirea pentru o secundă înainte de a se uita în altă parte și a trecut pe lângă el.
S-a prefăcut că nu-l cunoaște deloc pe Liam, ignorându-i complet prezența.
— Stai, oprește-te. a răsunat vocea rece a lui Liam.
Bella s-a oprit și s-a întors, cu ochii închiși de Liam. Un zâmbet ușor i se juca pe buzele ei în timp ce spuse: „Pot să vă ajut cu ceva, domnule?”
Vocea ei era liniștitoare, ca o melodie blândă.
Bella crezuse că trei ani o vor ajuta să uite de bărbatul care îi adusese atât de multă durere în viața ei.
Cu toate acestea, văzându-l pe Liam acum, și-a dat seama că imaginea lui era deja înrădăcinată în memoria ei.
Dar ar putea rămâne liniștită în fața lui Liam acum.
Liam chicoti rece la cuvintele ei, privind-o cu atenție. Zâmbetul lui a fost nuanțat de ironie când a spus: „Bella, te prefaci că ai amnezie acum?”
Bella rămase uluită pentru o clipă. Oare chiar o recunoscuse Liam?
Ochii ei scânteiau cu un strop de surpriză când întrebă: „Ce ai nevoie de la mine, domnule Clark?”
— Nu te mai prefac acum, nu? spuse Liam tăios.
Cu un zâmbet ușor, Bella a răspuns: „Văzând cum m-ai recunoscut, pare să nu mai aibă rost să continui șarada”.
Liam a mers să stea în fața Bellei. — Bella, te-ai gândit că, de când ai fugit acum trei ani, poți evita divorțul nostru?