Capitolul 28

Eram vag conștient de liniștea din hol, de parfumul tămâiei și de sentimentul atotcuprinzător de liniște în timp ce mă îndreptam spre sala de așteptare slab luminată. Întreaga atmosferă a avut un efect atât de calmant asupra oricui intra, m-am gândit. Ferestre lungi, un tavan sculptat și pereți împodobiți cu picturi care povesteau povestea lui Buddha.

Când am venit prima oară aici, cu inima zdrobită și aproape fără speranță, această mănăstire îmi oferise adăpost, necondiționat. Au fost momente când obișnuiam să stau aici în această cameră, plângând, rugându-mă unei Puteri pe care nu eram sigur că o mai asculta.

Treptat, dragostea și grija oamenilor din jurul meu m-au făcut mai încrezătoare. Nașterea copiilor mei nu făcuse decât să-mi sporească scopul vieții.