Capitolul 3 Tutorul (3)

— Ești bine? întrebă Sophia de îndată ce l-a văzut pe Max stând în sufragerie. Ieșea din bucătărie după ce s-a spălat pe mâini.

Chiar dacă expresia și tonul ei păreau că dă dovadă de grijă, din anumite motive, Max a simțit că nu era chiar așa.

"Da. Mulțumesc", a răspuns Max, în ciuda faptului că se simțea inconfortabil. Atunci nu a putut să nu-și amintească ce a făcut în camera de duș.

În momentul în care a pășit acolo, libidoul i-a dispărut.

De ce este asta?'

Deoarece dezamăgirea lui era mult peste dealuri la acea vreme, a ignorat chiar faptul că stătea în camera în care Sophia făcea duș, goală, în fiecare zi.

Urăsc să nu am o imaginație mai bună, își spuse Max. Desigur, știa și că celălalt motiv era jena și stima de sine scăzută. Și-a dat seama că visa tot timpul.

Sophia era prea perfectă pentru el și a fi interesată de el într-un mod romantic era imposibil.

Având în vedere asta, Max a simțit că era pierdut și oarecum rănit. Partea tristă, nici măcar nu a fost vina Sophiei. Era doar el presupunând că ea ar fi dispusă să aibă intimitate cu el.

E nasol să fiu eu, s-a gândit el în timp ce zâmbea amar.

— Serios? întrebă Sophia în timp ce îl privea cu atenție, de parcă ar fi încercat să-i ghicească gândurile, dar el nu și-a exprimat niciunul dintre gândurile lui actuale.

Max s-a ridicat și a pus lucrurile într-o geantă și a spus stângaci: „Îmi pare rău pentru ce sa întâmplat”.

Fata zâmbitoare a dat din cap și apoi a spus calm cu un zâmbet: „Nu-ți face griji, părea că ai nevoie de ajutor”.

Voia să interpreteze acele comentarii în cel mai bun mod, dar nu putea împiedica lumea lui să se destrame de fiecare dată când ea făcea una dintre acele glume.

Era imposibil pentru ea să știe ce simțea și ideea de a-i spune era înspăimântătoare, se va îndepărta de el fără îndoială, iar acel vis pe care, dintr-un motiv oarecare, el trăia în acel moment avea să sfârșească, în mintea lui, ideea de a o avea pe Sophia măcar în acel fel platonic era mai bine decât să nu o aibă deloc.

S-a dus la uşă, iar tânăra l-a privit cu oarecare nesiguranţă. Voia să știe ce însemnau acei ochi, dar doar amintirea a ceea ce se întâmplase era o povară foarte mare pentru el.

Dacă aș fi puțin mai atrăgătoare, se gândi el întunecat. Se uită la Sophia ca să-și ia rămas bun de la ea.

— Crezi că putem vedea cursurile mâine? întrebă ea cu un zâmbet pe jumătate.

El s-a uitat la ea și nu-i venea să creadă cuvintele care ieșeau din gura ei, fusese o parte lungă din minutele precedente în modul în care avea să-și bată joc de el, dar totuși, ea le-a cerut să poată continua cu cursurile, poate sperând că dorința lui va fi îndeplinită, dar, fiind el cine era, probabil că nu ar fi cazul.

El a dat din cap timid, iar ea a mers cu uşurinţă şi a înaintat spre uşă. A deschis-o calmă și l-a privit cu acei ochi frumoși.

Ea a spus: „Nu mai uita de mine, profesor”.

Max a ascultat-o, iar comentariul ei l-a amuzat. A uitat-o din nou? Își aminti cuvintele ei. De parcă ar fi posibil să scoată din mintea lui imaginea femeii perfecte.

Se uită la ea, oarecum stânjenit și oarecum furios și zâmbind. Apoi a dat din cap înainte de a părăsi casa.

În timp ce se îndepărta de ea, a simțit privirea Sophiei care nu se despărțea de el, erau ciudate semnalele mixte pe care acea fată le trimitea, dar nu se putea opri să se gândească la ea într-un mod romantic, deși pentru ea ideea aceea era total ridicolă.

În acea noapte cântând, citind sau chiar urmărind un film, totul a fost o prostie totală, chiar și a asculta muzică care multă vreme a fost viciul principal al lui Max a fost dificil, toate melodiile vorbeau despre ea într-un fel, de parcă lumea ar fi conspirat să-l facă să piardă motivul.

Și acum trebuie să o văd mâine de parcă aș avea nevoie de mai multe motive să mă gândesc la ea. A gândit ca un cântec cântat', atrăgându-și mintea la întâlnirea de mâine.

Telefonul lui a început să vibreze și asta pentru el a fost ciudat. Nu mulți l-au sunat și, în acel moment, nu se aștepta pe nimeni anume.

S-a uitat apoi pe ecranul telefonului mobil, nu a putut recunoaște numărul și, fără să-i acorde prea multă importanță, a răspuns, întrebându-se cine este. Și fără a aștepta o secundă că vocea de pe cealaltă parte a receptorului ar fi cea a unui înger.

Și-a ținut respirația fără să fie prea sigur de motiv și a spus: „Sharan, ești tu?”

Mâinile lui au început să transpire drastic, iar amintirile acelei fete i-au trecut în minte.

Tânăra a spus cu o voce extrem de seducătoare: "Da! După drumul în care ai plecat, am vrut să știu dacă ești bine."

Acest lucru este imposibil. Nu mi se va întâmpla asta. se gândi Max cu hotărâre în timp ce asculta respirația Sophiei la celălalt capăt al receptorului.

A inspirat cât a putut mai bine și hotărât a spus: „Sunt bine. Nu trebuia să-ți faci griji”.

Ea a tăcut pentru o secundă, iar mintea lui Max a început să zboare prin scenarii imposibile, iar zâmbetul frumos al Sophiei din mintea ei a trecut prin orice deghizare posibilă pe care el le-a putut pune asupra ei.

„Bineînțeles că îmi fac griji după tot ce ești...” a spus ea, apoi a tăcut brusc.

Max a spus în gând: „Eu sunt tu... tu ce?”

Păstrând tăcerea în așteptarea a ceea ce ar putea spune Sophia, și ea a pufnit complet la propoziția ei care spunea: „Profesorul meu!”

Max simți o nostalgie ciudată în vocea Sophiei de parcă și-ar fi amintit ceva când vorbea cu el. E ca și cum ar fi un sens ascuns în cuvintele ei.

Max a întrebat curios: „Ești bine?”

A tăcut câteva secunde, iar asta l-a nedumerit pe Max.

"Da! Mulțumesc mult că ai întrebat!" Ea a răspuns sigur înainte de a râde.

Multumesc mult? De ce atât de mult? Max se întrebă de răspunsul ei. Această femeie avea talentul de a-și ridica mintea cu previziuni absurde și dorințe care probabil nu se vor împlini niciodată.

Max a răspuns apoi: "Nici o problemă! La urma urmei, ești elevul meu!" Făcând un mare efort pentru a suna cool.

Sophia a răspuns dezinvolt: „Doar studentul tău?”

La acea întrebare, bătăile inimii lui atât de repede, de parcă ea le-ar fi controlat. S-a uitat în toate direcțiile în camera lui fără să înțeleagă ce întreabă ea și a spus: „Ce altceva ai putea fi?”

Sophia pufni frustrată, iar Max nu a înțeles reacția ei când tânăra a spus: „Nimic, nu-ți face griji, ne vedem mâine în parc!”.

Și fără să aștepte un răspuns, a închis apelul. Max era confuz, viața lui se schimbase și tocmai vorbise la telefon cu Sophia, dar de ce? Și care era jocul acelei doamne? În acea noapte visul l-a scăpat pe Max sub influența memoriei Sophiei.