Capitolul 105
POV LUI VALERIE
M-am hotărât să ne întoarcem pe pași și să văd dacă pot găsi vreun indiciu despre unde s-ar fi putut duce Pat. În timp ce mergeam, am continuat să-i strig numele, sperând că mă va auzi și mă va răspunde. După câteva minute de căutare, am zărit ceva în depărtare care mi-a atras atenția. Era o siluetă mică care stătea pe o stâncă și, pe măsură ce mă apropiam, mi-am dat seama că era Pat. Stătea cu capul în mâini și mi-am dat seama că plânsese.
— Pat, ești bine? am întrebat, repezindu-mă spre ea.