Capitolul 45

Mă îndrept spre uşă, ascultând orice semn despre cine este. Încerc să folosesc chestia cu super auzul, dar fie persoana din spatele ușii este extrem de tăcută, fie nu am învățat cum să-mi aprind super urechile.

„Cine este?” întreb eu.

„Sunt eu, sunt singur. Poți, te rog, să deschizi ușa înainte să-mi cadă brațele”, spune Dot. Deschid ușa repede cu un zâmbet. Dot stă în pragul ușii mele cu brațele pline. Are un buchet mic de flori roz într-o vază, un mic pluș de lup și două genți de transport. Mirosul de mâncare chinezească îmi lovește nările și aproape îi smulg punga din mână. Are același logo de la restaurantul meu chinezesc preferat imprimat pe geantă și mă întreb dacă domnul Collins i-a spus lui Alexander unde îmi place să mănânc. Iau florile și plușul de la ea și ea intră, închizând ușa în urma ei.